Home » D:News » „Hitler la feminin”. Un cotidian turc a publicat o magine cu Angela Merkel deghizată în Hitler – FOTO

„Hitler la feminin”. Un cotidian turc a publicat o magine cu Angela Merkel deghizată în Hitler – FOTO

Publicat: 18.03.2017
Un cotidian proguvernamental turc a publicat, vineri, un fotomontaj reprezentând-o pe cancelarul german, Angela Merkel, purtând mustaţă şi o uniformă nazistă, alături de menţiunea "Hitler la feminin", în contextul în care tensiunile dintre Ankara şi UE se intensifică, scrie Le Figaro.

„Hitler la feminin”, scrie alături de imaginea publicată pe prima pagină a cotidianului turc Guneş, unde este de asemenea reprezentată o svastică. Pe pagină mai apar hashtagul #FrauHitler (în limba germană: femeia Hitler) şi menţiunea „mătuşa urâtă”, relatează Mediafax.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Germania şi Olanda de „practici naziste”, după ce cele două state au interzis organizarea pe teritoriul lor a unor mitinguri în favoarea referendumului care va avea loc în Turcia privind consolidarea puterilor sale.

Autorităţile din oraşul german Gaggenau au retras, pe data de 2 martie, autorizaţia pentru organizarea unei manifestaţii unde era programat să ţină un discurs ministrul turc al Justiţiei, Bekier Bozdag. Aceast eveniment avea drept scop să promoveze referendumul din luna aprilie prin care se doreşte consolidarea puterilor executive ale preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

 „Practicile voastre nu sunt cu nimic diferite de practicile nazisze din trecut”, a reacţionat Erdogan atunci. „Credeam că naţional-socialismul din Germania s-a sfârşit, dar încă continuă”, a spus el mai târziu, potrivit agenţiei de presă Anadolu.
 
Guvernul cancelarului Angela Merkel a catalogat drept „inacceptabile” şi „deplasate” recentele declaraţii făcute de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la adresa Germaniei. Declaraţiile lui Recep Tayyip Erdogan sunt „absolut inacceptabile”, reacţionat Peter Altmaier, şeful de cabinet al cancelarului Angela Merkel, potrivit revistei Morgen, după ce liderul de la Ankara a acuzat Berlinul de practici „naziste”. „Comparaţiile cu practicile naziste sunt mereu deplasate”, a spus, la rândul său, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului german.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase